Mama si copilul

Adolescenta–partea 1

Voi incepe ca preambul al acestei postari sa va spun ca este o tema ce am sa o dezvolt in patru parti care vor trata fiecare in parte anumite “probleme” daca le pot numi asa legate de una dintre cele mai frumoase dar si dificile probleme ale vietii si anume adolescenta.

Cine are macar un adolescent acasa, trebuie ca a inteles deja ca e o provocare sa ii faci fata. Adolescenta, care incepe uneori in jurul varstei de 10 ani si se incheie undeva intre 18 si 25 de ani, este o varsta de tranzitie. Poate ca unii raman vesnic adolescenti. Poate ca altii se maturizeaza mai repede. Oricat de mult sau de putin ar dura aceasta etapa din viata copiilor nostri, era este extrem de provocatoare pentru noi, ca parinti.

adolescenti1

Sunt foarte multe motivele care ii determina pe parinti sa caute si sa ceara sfaturi legate de adolescentul de acasa. Cateva dintre ele ar fi: problemele scolare, comportamentele riscante (gandurile sinucigase, situatiile periculoase in care se pun) sau obiceiurile care creeaza dependenta (dependenta de jocurile pe calculator, fumatul, drogurile), schimbarile de comportament (trece de la agresivitate la timiditate, tristete, lipsa de comunicare, lipsa motivatiei), intrebarile obsedante cu privire la dragoste, moarte, sexualitate sau religie, lipsa increderii in sine, tulburari de somn, tulburari de comportament alimentar, tulburari obsesiv – compulsive.

adolescenti2

Toate aceste schimbari ne deruteaza pe noi, parintii, nu reusim sa mai intelegem ce anume a provocat aceste schimbari ale copilului nostru care, pana mai ieri, era mereu cu zambetul pe buze, mereu dornic sa ajute, sa invete lucruri noi, sa-si faca prieteni noi, era direct implicat in viata de familie. Primul lucru pe care trebuie sa il stim, noi, parintii, este ca nu trebuie sa ne comportam cu un adolescent asa cum ne comportam cu un copil.

Adolescentii simt nevoia sa fie iubiti, educati, intelesi, asadar se vor simti altfel decat in copilarie. Simt nevoia sa isi ia singuri deciziile in anumite situatii de viata, trebuie sa li se para ca deciziile au fost ale lor. E greu sa ii lasam sa gaseasca cele mai bune solutii cand noi le stim deja, dar este de datoria noastra, a parintilor, sa le respectam independenta nou castigata o data cu aceasta varsta. Trebuie sa continuam sa ii supraveghem discret si consecvent. Facem un pas inapoi, dar ramanem aproape. Trebuie, cu rabdare, sa gasim atitudinea potrivita pe care sa o adoptam fata de diverse manifestari comportamentale ale adolescentului de acasa. Respiram adanc, ne calmam cand ni se tranteste o usa in nas, asteptam putin sa se calmeze spiritele si incercam sa ii ascultam. De cele mai multe ori adolescentii nu au nevoie de solutii, au nevoie sa fie doar ascultati si, cand spun ascultati, ma refer la faptul ca au nevoie sa fie auziti. Poti sa asculti pe cineva si fara sa auzi, cu adevarat, cu ce probleme se confrunta.

adolescenti3

Cand adolescentul incepe si vorbeste despre el, despre un film care i-a placut sau isi prezinta un punct de vedere, este bine sa il lasam sa termine ce are de spus, este important sa nu il intrerupem, cu toate ca uneori intuim perfect unde vrea sa ajunga. Pentru ca, data viitoare, s-ar putea sa nu mai aiba deschiderea de a ne povesti. Lasa-l sa termine ce are de spus, controleaza-ti mimica si gesturile, atuitudinea, privirea, care ar putea sa tradeze dezinteresul tau fata de ceea ce are el de spus. Invata sa gandesti de cateva ori inainte de a-ti sustine punctul tau de vedere, de parinte. Pune-i intrebari care il pot ajuta sa isi puna in valoare argumentele. Pune-i intrebari din ale caror raspunsuri ar putea gasi singur solutia la problemele lui. Evita sa il critici sau sa il iei peste picior.

O data cu trecerea copilariei, adolescentii isi pierd capacitatea de a comunica. Datoria noastra, de parinti, este sa ii ajutam sa si-o regaseasca.