Hobby

Cateva retete pentru cina care se pregatesc repede

Azi n-ai chef sa gatesti mancaruri elaborate, esti obosita dupa o saptamana agitata. Sau poate vrei mai mult timp pentru tine, sa te odihnesti, sa termini cartea aia inceputa acum doua veri sau sa vezi ultimele trei episoade din serialul preferat, despre care discuta astazi toata lumea in pauza de pranz. Totusi, cei de-acasa vor sa manance. Cina este un moment important in familie, atunci ne asezam cu totii la masa, povestim ce am mai facut peste zi, facem planuri pentru ziua de maine sau pentru concediu, se creaza energii bune, ne reconectam unii cu ceilalti.

Iata cateva solutii pentru o cina rapida care, sunt sigura, ii va multumi pe toti:

Doua retete cu cartofi, la cuptor. Cartofii ii vor multumim si pe cei mai mofturosi, desigur.

Pentru o cina de patru persoane, ai nevoie de un kilogram de cartofi si de vreo doi – trei cartofi dulci, pe care ii gasesti in orice hipermarket. Cartofii obisnuiti spala-i si pune-i la fiert. Cand sunt fierti, ii cureti de coaja si ii zdrobesti, superficial, cu o lingura. Cartofii dulci ii cureti de coaja, ii tai rondele si ii strecori printre ceilati. Putin ulei de masline pe deasupra, un praf de sare si sunt gata de bagat la cuptorul incins, in prealabil. Scoate-i cand se rumenesc usor, presara pe deasupra usturoi verde si marar proaspat. Pune alaturi o salata si cina e gata. Timpul de prepaare e redus, undeva pe la 15 minute. Cat stau cartofii la cuptor ai timp sa faci si salata, si sa vorbesti putin la telefon cu prietena ta cea mai buna!

8a

Tot pentru o cina de patru persoane, curata un kilogram de cartofi, taie-i ca pentru prajit, spala-i si scurge-i bine de apa pe un prosop de hartie. Incinge bine cuptorul, pe la 200 de grade. Aseaza cartofii intr-o tava mai mare, pe hartie de copt, astfel incat sa nu fie lipiti unul de celalalt. Pune peste ei putin ulei de masline, neaparat niste rozmarin si sare, dupa gust. Baga-i la cuptor pana se rumenesc, fa repede o salata de cruditati si cheama-I pe ceilalti la masa. In cazul fericit in care nu trebuie sa fii foarte atenta la silueta, poti pune printre cartofi si cateva bucatele de kaiser. Vor fi deliciosi!

O alta reteta preferata de familia mea este humusul, in lipie, cu legume. Nautul este un aliment sanatos, gustos si usor de gatit, care contine fibre, vitaminele B6 şi B9, acid folic, mangan, proteine şi minerale precum fier, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, cupru şi zinc. Pentru ca sigur nu ai chef sa fierbi naut, poti lua din hipermarket doua conserve, insa ai grija putin la eticheta, ar fi bine sa nu aiba altceva in afara de naut, apa si sare. Pune in vazul de la blender o conserva scursa de zeama si pe cealalta cu aproape toata zeama. Adauga un catel mic de usturoi, doua linguri de ulei de masline, doua linguri de pasta de susan si niste sare, dupa gust. Marunteste totul cu blenderul, pana devine o pasta consistenta. Tot de la hipermarket ia si niste tortilla, de preferat din faina integrala. Pe o foaie de tortilla intinde doua linguri de humus, pune niste salata verde dintr-o punga gata spalata de la magazin, cateva felii de castraveti si/ sau ardei gras, impatureste-o ca pe o clatita si iata si cina din seara asta. Daca stii ca ai facut ceva miscare, poti sa mananci fara grija doua portii.

8b

Retetele de mai sus sunt echilibrate din punct de vedere nutitional, stomacul tau le va digera usor, nu vei avea senzatie de satietate si vei castiga timp pentru tine.

admin

Adauga un Comentariu

Apasa aici pentru a comenta